Chiar așa, mă ucide ea? Mihail: „Ar fi mare plictiseală pe lumea asta fără femei!”

Gândul: Cine te-a ucis, Mihail?

Mihail: Nu m-a ucis nimeni. Eram într-o seară în studio și am făcut un beat, niște acorduri de pian, în acel zgomot a ieșit „Mă ucide ea”. Este vorba despre momentul acela când mergi pe stradă și vezi un chip frumos care te atrage într-un fel sau altul și, fără să te poți abține, transpiri un pic. Fantezia zboară, circulația se intensifică, dar e vorba de câteva secunde.

De-a lungul timpului, au existat multe fete care ți-au vrut inima din piept?

Prima fată cu care m-am sărutat la 13 ani, dar e irelevant.

De ce crezi că mor iubirile atât de ușor astăzi? De ce nu mai există ”foamea” aceea a unuia față de celălalt?

Pentru că ai acces, expunere, nu știu. Lumea e lașă, oamenii sunt slabi. Și eu, recunosc, sunt slab și laș, dar apreciez oamenii care pot să stea atâția ani și să țină unul de altul, să se cunoască. E impresionant și cred că mi-aș dori și eu la un moment dat să trăiesc așa ceva. Am gustat un pic din asta și mi-a plăcut, doar că acum e prematur.

Ai un succes nebun. Te asaltează lumea pe stradă, te încolțesc admiratoarele? Suporți greu celebritatea?

Încă îi fac față. Într-adevăr, recunosc că e obositor și un pic aglomerat. Deja trebuie să fiu atent ce fac, ce vorbesc. E fain. Mă mai asaltează lumea pe stradă. Zici că-s la un show.

Taximetriștii te recunosc? În toate mașinile se ascultă ”Mă ucide ea”.

Da… Încerc să mă abțin, după o să ceară mai mulți bani.

Ai prins și o cursă gratis?

Niciodată, dar e ok. Munca fiecăruia trebuie plătită, e normal. Dacă e să fie gratis, cu mare drag. De ce nu?

Aș vrea să ne întoarcem puțin în timp și să îmi spui cum a început totul. Cum s-a produs întâlnirea asta cu muzica? Te-a urmărit talentul?

Da, din copilărie. Eram micuț și tot aveam un vis, probabil de la mama. M-a influențat să fac pian și am studiat din clasa a III-a până într-a X-a, șapte ani de zile. Între timp am făcut și chitară, am început să cânt într-o trupă de copii. Cântam ceva cover-uri. Ușor-ușor mi-a plăcut, adică i-am dat de gust. După liceu, am fost admis la Universitatea de Arte și Design, am făcut Arte. În paralel cu muzica făcusem în liceu și pictură. Și stăteam în dubiu: să fac muzică sau pictură? Și am zis că mai bine merg pe Design. Am simțit pe moment că vreau să fac asta. Ei, după licență, am zis gata, dau totul la o parte și fac ceva serios în privința muzicii. Și în 2013, am înregistrat prima piesă, primul clip și… primul contract.

Primul job? Când a fost? Cum ai câștigat primii bani?

Am lucrat voluntar la un centru social de bătrâni, duceam mâncare.

Îți mai aduci aminte cât câștigai?

Puțin, îți dai seama, 100 de euro pe lună, făceam voluntariat.

Și ce ai făcut cu primii bani?

Mi-am luat o chitară albastră. Mă rog, și prietenii m-au ajutat cu ceva bănuți, și mama.

Cum erai în copilărie?

Eram foarte timid, și acum sunt.

Ce îți dorea să fii?

Îmi doream să fiu puternic, nu știu de ce. Aveam un unchi care era foarte puternic și eu îmi doream să ajung ca el.

Îți plăceau fetele sau…

Sau băieții? Eram un băiat obraznic, dar eram timid. N-aveam succes cu fetele. Bine, nu că mă laud că acum aș avea. Mă abțin, trebuie să tac, să nu zic nimic.

Te-ai lovit de lipsuri în copilărie sau ai avut tot ce ți-ai dorit? Sărăcia te-a însoțit vreodată?

Da, normal că am avut lipsuri. Nu provin dintr-o familie bogată. Am luptat împreună. Am o familie frumoasă, o soră, doi părinți buni care au fost alături de noi și au încercat să ne ofere tot ce aveam nevoie. N-am avut lux, dar am avut parte de susținere care, probabil, e mult mai importantă decât niște bomboane.

Acum sunteți departe, îți lipsesc?

Da, îți dai seama că îmi lipsesc foarte mult.

Te-ai gândit să îi aduci aici?

Nu, pentru că aș da dovadă de egoism. Mama e în Germania, sora mea e în India, tatăl meu e în Republica Moldova, mai finisează niște chestii și după aia vrea să plece și el în Germania la mama.

Ce face sora ta în India?

E studentă. E fotograf, artistă și ea.

Mai ai artiști în familie?

Nu artiști lansați. Mama și tata cântă într-un cor de muzică populară. Bunelul meu cânta frumos, unchii mei, tatăl meu făcea fotografie, poate și din cauza asta sora mea și cu mine am luat-o pe calea asta.

Cum s-a întâmplat să te muți de la Chișinău în România? Și de ce ai ales Clujul? Gătesc bine ardelencele?

După liceu, am aplicat la Ambasada României în Chișinău, la Universitatea de Arte din Iași, Timișoara și Cluj. Și am ajuns la Cluj. Adică așa a fost, atâtea locuri. M-am gândit să mă mut în București, dar încă mă abțin. Ideea e că, după concerte, zgomot, perioade de promovare intensă, când merg la Cluj e ca și cum aș avea vizuina mea, unde nimeni nu mă poate ajunge și atinge. Numai la telefon. Și telefonul e pe silent, și e bine.

Ai fost ales cea mai bună voce masculină. Se câștigă bine din asta? Ai ajuns unde ți-ai dorit din punct de vedere financiar? Ai reușit să-ți achiziționezi o casă, o mașină?

Am făcut ceva bani, dar foarte puțini, mai nimic pe drepturi de autor. Nu știu cât se primește și cât s-ar primi. Sunt curios, aștept. Cică ceva semestrial, vedem. Nu mi-am luat casă, plătesc chirie la Cluj.

Cât e chiria?

150 de euro.

Apartament?

Stau cu o colegă de apartament. Sunt două camere, dar nu am nimic cu ea, e… un prieten bun.

Duci gunoiul, speli vasele?

Da, rar, recunosc. Am avut multe probleme legate de vase și gunoi, dar le duc, n-am încotro. Cu vasele e mai greu.

Ești un alergător de cursă lungă? Cât a durat cea mai lungă relație a ta?

Doi ani și jumăte. Și eu mă mir.

Mai avem curaj în dragoste? Tu ai?

După ce m-am despărțit, credeam că nu, dar aveam, probabil, nevoie de mai mult spațiu. Trebuia să mă fixez, să mă setez strict pe muzică. Pentru că nu mai puteam face față. Având parte de libertate, mi-am dat seama că e fain așa, doar că simți că îți lipsește susținerea, realizezezi că ai nevoie de cineva care e să fie lângă lângă tine în anumite momente. Acum nu am parte de echilibru. Sunt avantaje și dezavantaje, asta e.

Ce apreciezi mai mult: femeile, arta, chefurile?

Toate, la momentul potrivit, cu limită. Nu sunt fumător, de două ori am încercat, dar nu mi-a plăcut. Țin minte când m-am îmbătat prima dată și am sărutat o fată mai mare ca mine, fiica unei profesoare de chimie. Am ieșit din discotecă și am zis: „Băi, am pupat-o pe Diana!”

Dar prima dragoste adevărată unde ai trait-o? La Chișinău sau aici?

Aici.

Era din București, din Cluj?

E din România.

Cum ar trebui să arate o femeie ca să-ți câștige interesul. Apreciezi frumusețea sau neuronul?

Apreciez o femeie care are personalitate, care știe ce zice, care știe ce vrea. Îți dai seama că am făcut pictură, am făcut artă, normal că apreciez frumusețea fizică, dar nu pot să zic că numai pe asta mizez. Niciodată n-am mizat doar pe frumusețe, pe aspectul fizic

Căsătoria te sperie?

Acum, da. Eram odată acasă de Revelion și maică-mea mă tot teroriza: „Hai arată-mi și mie ce fete îți plac, cum arată prietenele tale?” Când o să te căsătorești și tu?” Și eu îi zic: „Păi nu știu, după 30 de ani sau poate deloc. E o problemă? Și dacă n-o să mă căsătoresc, ce?” Ea s-a uitat la mine și a copt chestia asta toată noaptea, iar a doua zi mă întreabă: „Dar tu ești cu orientația tot normal?” „Aoleu” – zic – „da, tot normal”. Mă rog, n-are rost să facem discriminări.

Ce e femeia pentru Mihail? Cum ai defini-o?

Un motor. Un motor pentru noi, bărbații, pentru lumea asta. Totul ajunge la femeie. Fără femeie nu am exista nici noi, deci e un motor al vieții. Adică ar fi foarte mare plictiseală, probabil, pe lumea asta fără femei.

Dar fericirea ? Ai simțit-o, o cunoști?

De multe ori, fericirea durează câteva minute sau câteva secunde. E un moment euforic, nu știu, ești împăcat cu tine, cu tot ce se întâmplă în jurul tău. Ești mulțumit că te afli aici, acum, și ai parte de tot ce vezi în jurul tău, cam asta e fericirea. E o împăcare.

Ai avut decepții în dragoste? Au năvălit, te-au cotropit? Ai dat pumni la perete? Sau ai suferit în tăcere?

Am suferit, recunosc, dar nu sunt decepții. Tot timpul am fost conștient de tot ce se întâmplă. Am luat chestia asta ca pe o experiență, ca o chestie naturală, ca pe ceva care trebuie să fie. Tot timpul am respectat femeile cu care am fost. Și acum ținem legătura.

Crezi în aventurile de o noapte sau nu-și au locul în viața ta?

Eh, cum să nu-și aibă locul. Ce mi-a plăcut la aventurile de o noapte e povestea din spate. Niciodată n-am mizat strict pe actul sexual. Mi-a plăcut toată povestea până la actul sexual. Actul sexual e fain, e important, e mai mult așa, un finish. Dar toată satisfacția o ai de dinaintea actului sexual. Legat de chestia asta a fost un spectacol la Cluj, în care doi tineri, după ce au făcut sex , au început să se cunoască. „Salut, eu sunt Vasile.” „Și eu sunt Lucreția.” Și evoluează povestea lor și se îndrăgostesc. Deci e impresionant.

În general, îți place să vânezi sau să te lași vânat?

Îmi place să fiu vânat, dar când sunt doar vânat, mă plictisesc. Îmi place și eu să vânez, pentru că noi suntem vânători, nu? Și e nevoie și de chestia asta.

Scapi de timiditate atunci?

Când am ocazia, le și cânt o acapelă intimă, dar nu de fiecare dată. Când eram mic, îmi ziceam tot timpul că o să fiu un om urât, o să fiu înalt, slab și eram foarte complexat din cauza asta. Zic decât să mizez pe fizic, să fiu frumos, hai să investesc în mine. Și am făcut fotbal, pian, chitară, muzică. Voiam să fiu un om frumos, dar nu fizic, adică să nu impresionez neapărat prin partea asta fizică.

Se anunță vreun concert în străinătate?

Vrem să ajungem și afară, doar că ușor, nu ne grăbim. Eu nu mă grăbesc. Am în jur de zece concerte pe lună. Vrem să lansăm un single nou cât de curând posibil, lucrăm la album

Versurile pieselor sunt scrise de tine. Unde îți găsești inspirația?

Peste tot. Ținând cont că am retrăit momentele alea de foarte multe, cu chimii, cu vibrații, știam despre ce să scriu. Am scris versurile la „Mă ucide ea” în două-trei zile. Sunt momente când mă plafonez și nu merge. Trebuie să mă inspir, să citesc ceva, să caut, să mă documentez.

Crezi că ai prins cursa potrivită în profesia asta?

Sper că da, nu m-am gândit. Niciodată nu mă grăbesc, eu fac ceea ce iubesc. Mi-am dat seama că îmi place să pierd timpul în studio, să fac muzică, să am concerte. E vorba de energie, de adrenalina asta pe care nu o capeți decât în studio și pe scenă. Mă face să mă simt în viață și să simt momentul ăsta prezent. Doar când sunt pe scenă simt că sunt cu mintea curată.

Care sunt lucrurile care te sperie, pe scenă sau în viață?

Pe scenă am foarte mari emoții. Mi-e frică să nu detonez, să n-o dau în bară. În viața mea persoanală, mi-e teamă de multe lucruri, în special de șerpi. Eu sunt un om înalt și tot timpul am urât locurile micuțe.